0745 071 724

office@naturalpaint.ro

Casa eco

Vrei o casă cu atmosferă sănătoasă, umiditate constantă și fără alergeni? Folosește materiale naturale pentru izolarea termică și finisarea pereților sau a pardoselilor

Dacă ai ajuns pe acest site, cu siguranță dorești și tu, ca și noi, o viață mai aproape de natural. Vrei să vopsești pereții și să miroasă a proaspăt și curat ca atunci când văruia bunica, să izolezi casa fără să te gândești la efecte secundare neplăcute, iar pardoseala să nu miroasă a solvent și la 2-3 luni după lăcuire. Cu produsele noastre poți face toate aceste lucruri. În plus, ele au un mod de utilizare simplu așa că multe dintre lucrări le poți face singur. Și nu este singurul avantaj. Hai să vedem împreună câteva dintre materialele naturale pe care ți le propunem, cum se folosesc și ce avantaje au.

Izolare termină sigură și eficientă

Este foarte important să avem casa izolată termic. Ne apărăm astfel de temperaturile ridicate din timpul verii și de cele scăzute din iarnă și ne asigurăm confortul psihic legat de facturile la energie. Vremurile sunt complicate și singura soluție este reducerea consumului de energie pentru încălzirea și răcirea casei. Consumul energetic pentru răcire este chiar mai mare decât cel pentru încălzire. Izolarea termică este cea care rezolvă problema, iar noi îți oferim materiale naturale pentru a face acest lucru.

Saltelele din fibră de lemn sau de cânepă și iută sunt perfecte pentru izolarea pereților caselor din lemn și cărămidă sau a podurilor, locul pe unde se pierde cea mai mare parte din căldură, conform specialiștilor. Nu produc praf toxic când sunt tăiate la dimensiune, sunt flexibile, fixându-se foarte bine între căpriori sau între montanții structurilor din lemn.

Saltelele din fibră de lemn Gutex au conductivitatea termică de 0,036 W/mK, iar rezistența termină variază în funcție de grosimea saltelei de la 1,10 mpK/W pentru cea de 40 mm, la 6,65 mpK/W, la cea de 240 mm. Au capacitatea de stocare a căldurii de 2100 J/kgK și sunt deschise la difuziune, fiind permeabile la vapori, ceea ce reglează umiditatea interioară.

Saltelele flexibile THERMO HEMP® COMBI JUTE combină fibrele de cânepă cu cele de iută obținute din reciclarea sacilor folosiți la transportul materialelor alimentare. Au în compoziție 62,5% fibră de cânepă, 21,75% fibră de iută, 9% fibră polimer pe bază de PET pentru flexibilitate mărită și 4% sodă ca agent de protecție împotriva incendiilor. Densitatea este de aprox. 37kg/m3, iar conductivitatea termică între 0,039 și 0,040W/m.K.

Mai multe informații despre izolațiile pe bază de cânepă și iută găsiți aici și aici, iar gama completă de materiale de izolare din fibră de lemn Gutex, aici.

Lut și var pentru un mediu sănătos, benefic pentru copii, bătrâni și persoane alergice

Starea de bine din casă este legată și de nivelul de umiditate din interior. El nu trebuie să fie mai mic de 40% și nici mai mare de 70%. Cel mai bun mod de a păstra un nivel constant al umidității este folosirea argilei pentru tencuirea pereților. Lutul are capacitatea de a absorbi umiditate când este în exces și de a o elibera, când aerul devine uscat. Astfel se păstrează o umiditate interioară constantă cuprinsă între 45 și 55%. Lutul are capacitatea să absoarbă și să fixeze și anumite substanțe poluante din interior ca formaldehida sau praful din aer. Mai multe despre beneficiile construirii cu lut și despre proprietățile tencuielii Conluto găsiți aici.

Varul este perfect pentru acoperirea tencuielilor de lut. În această perioadă premergătoare Paștelui, bunicile noastre de la țară văruiau pereții pentru a schimba mirosul din casă. Iar de Paște mirosea a proaspăt și curat. Mirosul de curat nu era întâmplător pentru că varul chiar purifica aerul. Cu un pH puternic alcalin (12), varul omoară ciupercile și astfel este împiedicată apariția mucegaiului. Microorganismele nu se dezvoltă pe pereți și astfel atmosfera în interior este ușor de respirat. Este perfectă pentru cei cu astm sau alte probleme respiratorii, pentru copii și bătrâni. Vopselele de var Kreidezeit au astfel de proprietăți. Poți afla mai multe despre ele aici.

Uleiuri rezistente, atât pentru lemnul din interiorul casei, cât și pentru cel de afară

Uleiul a fost folosit din cele mai vechi timpuri pentru protejarea naturală a lemnului. Absorbit în interior, el apără lemnul de acțiunea distructivă apei și permite în același timp ieșirea apei din interiorul lui, dacă este în exces. Schimbul de umiditate cu mediul este un fenomen natural, iar uleiul permite ca acest fenomen să se întâmple.

Noi vă oferim o gamă foarte largă de uleiuri, atât pentru lemnul aflat în interiorul casei – mobilă, pardoseli, lambriu, tavane, jucării, obiecte de decor – cât și pentru cel aflat la exterior. Amestecul bine dozat dintre uleiul de in și cel de tung fac ca lazurile precolorate Kreidezeit să fie unele dintre cele mai rezistente produse de pe piață folosite la protecția lemnului aflat la exterior. De asemenea, uleiul rezistent pentru pardoseală protejează lemnul lăsându-i aspectul natural și plăcut. Lemnul din casa voastră va găsi în uleiurile Kreidezeit prietenul care îl protejează, îl hrănește și îi amplifică frumusețea.

Sunt doar câteva exemple de materiale naturale pe care le puteți folosi pentru casă. Dar avem și altele. Contactați-ne pentru a discuta despre ele și pentru a găsi cea mai bună soluție pentru casa voastră, fie ea mai veche sau în construcție.

Lasă un comentariu