EcoBlog Sfaturi şi poveşti
Protejarea lemnului de UV si intemperii

Casa de vacanta2

Fie vorba de vopsirea unui mobilier de grădină, al gardului sau a unei case din lemn, este important ca lemnul să fie tratat corespunzător, și cu materiale potrivite.

Pe lângă efectul de înfrumuseţare, lacul şi vopseaua au şi scopul funcţional: cel de a proteja matrerialul de întemperii, de îngheţ/ dezgheţ, de razele UV dar şi de şocurile mecanice.

Magazinele de bricolaj ne oferă o gamă largă de produse destinate să protejeze lemnul expus. Care ar fi deci, o alegere potrivită?

Cel mai important aspect este ca vopseaua să fie deschisă la difuzie.

Adică să permită trecerea vaporilor de apă din interiorul lemnului spre mediul exterior, evitând astfel stagnarea umidității în structura lemnoasă care, de altfel, conduce la mucegăirea sau chiar putrezirea lemnului.

Adică să permită trecerea vaporilor de apă din interiorul lemnului spre mediul exterior, evitând astfel stagnarea umidității în structura lemnoasă care, de altfel, conduce la mucegăirea sau chiar putrezirea lemnului.

Dacă se dorește o vopsea, care să permită acest lucru, alegerea potrivită este o vopsea naturală pe bază de uleiuri vegetale. Moleculele acestor vopsele sunt de 50 de ori mai mici decât în cazul produselor sintetice, astfel nu crează doar un tratament de suprafață, ci penetrează adânc în structura lemnului, protejându-l astfel de ploi, de îngheț, sau dezgheț.

Un alt aspect ar fi rezistența vopselei la razele UV.

De multe ori se cer tratamente incolore, care să păstreze culoarea naturală a lemnului. Un lac transparent, incolor nu poate oferi o protecție corespunzătoare, pentru că lipsește ingredientul-cheie: pigmentul. Totdeauna, pigmenții sunt cei care resping razele UV.

Lazurile naturale pe bază de ulei Kreidezeit, inportate de Naturalpaint conțin pigmenți minerali, care sunt testați, și garantat rezistenți la expunerea la UV. Pentru a păstra aspectul natural al lemnului, Lazura Kreidezeit nu acoperă textura lemnului, acesta fiind chiar evidențiată după aplicarea Lazurii.

Astfel, în cazul Lazurii de lemn exterior Kreidezeit, avem o protecție la întemperii cu ajutorul uleiurilor naturale care sunt absorbite de lemn, și o protecție la UV prin pigmenții minerali, care păstrează totuși aspectul frumos și natural al lemnului.

Comentarii

Copyright © 2014. Naturalpaint SRL Toate drepturile rezervate designed and developed by: Zebramedia